Copiii spun lucruri traznite

Suntem intr-o mare vrie inainte de Viata pe indelete pe care ne-o dorim. Avem inca multe de rezolvat, mai mergem si la targuri (ne trebuie si bani ca sa reusim ce ne-am propus) si suntem singuri acasa cu toti 3 copiii. Asa ca suntem obositi si agitati si copiii la fel. Acum 2 zile a fost un pic haos de dimineata, pentru ca ei voiau atentie, iar noi, dupa doar cateva ore de somn incercam sa rezolvam cat mai mult din ce ne propusesem..Asa ca la pranz, cand Lilu a spart un ou din putinele pe care voia sa le gateasca tati, Bogdan nu a mai rezistat si a urlat la el sa se potoleasca. Closca din mine a sarit la el spunandu-i sa respire adanc si sa iasa afara sa urle daca-i vine!...Dupa masa Bogdan a plecat si eu am ramas cu toti 3, cu bebe plangacios si somnoros, iar cei mari dezmembrand canapeaua si sarind peste noi....Cam asa:

Stiu, povestea mea e plicticoasa si multi ar spune :"De ce te plangi? Te-am pus eu sa faci 3?".
De fapt am povestit astea ca sa intelegeti ce urmeaza.
Ajunsa la limitele rabdarii si cu o mare durere de cap incep sa le spun copiilor pe un ton calm dar vorbind foarte repede: " Iubitilor, mama a dormit doar 3 ore. Sunt obosita, ma doare capul si sunt nervoasa! Nu vreau sa tip la voi, dar daca voi nu va opriti un pic, nu vreti sa faceti o pauza, eu voi tipa, voi va veti speria si eu nu vreau asta, pe cuvant, dar nu mai pot!" . In urmatoarea secunda Lilu se opreste din sarit langa mine, imi ia fata in maini si zice :" Mami nu te enerva! RESPIRA ADANC! CALMEAZA-TE!" :))) Apare si Tesa langa el si zice si ea : "Respira adanc mami! uite asa! Aaaahfuuuu!" :))
Stiti ca mi-a trecut nu? :)))

Salvari reciclati

Mda nu reusesc sa fac nimic. Ma dau rotunda ca fac de toate si nu ma adun deloc. Bebe deja doreste companie, vorba, atentie, ceilalti vor si ei partea lor, lumea ma cauta, eu nu reusesc sa trimit comenzi, devin neserioasa! Cam asta fac eu in fiecare zi ;). Dar cum acum am prins 10 minute de somn de bebelus si cum vin dupa un weekend frumos la munte am hotarat sa scriu despre niste salvari facuti pentru bebe dragon la botez, salvari reciclati din manecile camasii lui taica-su. Botezul a fost la mijlocul lui septembrie si mie mi-a luat o luna juma sa scriu despre ei! ;).
Deci se facea ca venea botezul si copilul nu avea tinuta si nici mami timp sa caute ceva "special" si atunci mi-am dat seama ca tati si Lilu au niste camai din acelasi material, doar ca a lui tati e cu maneci lungi. Asa ca am hotarat sa-l asortez pe bebe cu ei. Eu am mai facut salvari din maneci, doar ca le taiam cu totul. Pe astea nu puteam sa i le tai de sus, deci erau cam scurte. Asa ca am mai adaugat partea de sus de la niste pantalonasi de bumbac si am cusut (la mana ca dormeau piticii ;)).
Asta se vrea un fel de do it yourself project, dar cum va spunea nu prea am timp de multe explicatii. Asa  ca va pun niste fotografii si sper sa va ajute. Daca nu, ma mai intrebati voi. :)

Aici vedem camasa sot cu maneci taiate si pantalonasii de bumbac folositi.

Manecile si pantalonii.

Adăugaţi o legendă

Salvarii rezultati




 Bonus mi-a ramas un pic de material si am facut si un papion. Camasa e una pe care a folosit-o si fra-su la botezul lui. ;)

Costumatia de gala! ;)

Modelul imbracat. Bineinteles ca nu am fotografii si cu tati si Lilu impreuna, imbracati asortat.  Noroc ca sunt mai lungi si mai putem face si altadata fotografii. ;)

Familia fericita. Asta am pus-o asa ca avem putine poze impreuna si sa vedeti macar pe Lilu si pe tati  asortati ca bebe era deja schimbat. Ah! Si mami si Tesa  erau asortate! ;)

Speram ca v-a placut! Va multumim si va pupam!

La mare…pe indelete (guest post Bog)

Am plecat din Bucuresti cu gandul sa testam noua achizitie a familiei si noua formula magica: 3 copii. Am plecat manati din spate de dorinta de evadare din zapaceala maxima care clocotea in nebuna noastra capitala si in frumoasa noastra tara…din pacate locuita.

Sincer eram putin cu inima stransa, trebuie sa recunosc, nu ma dau rotund, dar ferm convins ca ne vom descurca, lucru confirmat de multe ori inainte in alte situatii … revenind… drum frumos, aglomerat si nu prea, pe banda noastra de “indelete” nu prea era nimeni asa ca vant din pupa, un stop la o benzinarie cu alaptatul de rigoare si “caruta” in spate a intors capetele in mod corespunzator, deh am putea spune ca suntem pe cale de disparitie…un fenomen chiar, dar nu, ne tinem tare si chiar suntem in plin proces de aparitie!

Putine opriri, lucru minunat cu 3 copii care au dormit intins pana pe la Cernavoda si apoi o mica oprire pentru un supliment de mic dejun pe undeva prin partea Costinestiului J

Ne-am strecurat frumusel prin aglomerata, sezonier, urbe Mangalia si am poposit in poarta la camping in 2 mai nu mult peste pranz. Camparea a durat vreo 2 ore, multumita unor vecini saritori si iata ca procesul de socializare a inceput…

Nu au lipsit peripetiile, inerente si chiar necesare, pentru mentinerea activa a mintii, ne-am trezit ca nu avem acoperis la cortul rulotei deci era inutil….am rezolvat cu vanzatorul care a venit personal sa ne aduca altul NOU, deci se poate. Tot la capitolul peripetii, am amanat acasa achizitia unor plase de tantari speciale pentru rulota lucru care l-am regretat si rememorat aici, aplicand intre orele 0.00 si 4.00 crema de piscaturi pe cele 79 de piscaturi proaspete ale familiei noastre .

Au trecut…. concluzia, pe viitor relaxarea incepe pe la mijlocul zilei a doua nu instant, e bine ca vine pe indelete nu deodata J

Prima zi de plaja a fost maxima, dupa care ritmul a fost sustinut, scufundari in 80% din timp, putin soare asa pentru accentuarea tenului, dar de mare efect dupa cum fotografiile prea bine o demonstreaza.

Am gatit, ca doar avem ce ne trebuie, tot ce ne-a trecut prin cap, am pescuit guvizi ce ne gadilau la picioare, am studiat clestii unui crab, am alergat  pescarusi, ne-am catarat pe stanci spre stupoarea unora, ne-am acoperit de nisip…am fost putin copii si chiar a fost bine.

Am descoperit… redescoperit, ce bine este sa privesti lumea prin ochii de copil si doar in momentele cu adevarat importante sau periculoase sa dai “grija parinteasca” jos din pod. Cred ca asta este reteta de succes, pentru ca linistea, calmul si intelegerea sa domneasca intr-o familie cu 3 copii.

Ne-am propus sa nu mai judecam pe nimeni si am reusit, e pierdere mare de timp si un consum mare de energie, care merita mult mai bine indreptata spre copii si constructii pozitive in viata.

Am avut, contrar parerii multora, timp de o bere, de o vorba, de ceva relaxare, de scris, de pescuit, de facut fotografii, de plimbare, fara ca sa simtim “povara” copiilor apasandu-ne!

Va vine sa credeti …exista viata si cu 3 copii, cata vreme este tratata mai pe indelete si cu multa dragoste.

Concluzia vacantei: MAI VREM!!!

Aventura Nasterea blanda

Au trecut deja 3 saptamani de la eveniment! Nici nu-mi vine sa cred! Si cum am fost rugata sa va povestesc, am sa o fac desi recunosc ca nu sunt o mare scriitoare. Va fi o poveste lunga si reala, fara multe detalii descriptive despre nasterea in sine!

Daca ma intreba cineva, acum o luna, " Unde nasti?" eu raspundeam " Nu stiu!" :). Si facea ochii mari si intreba cum se poate sa nu stiu in saptamana 38 unde nasc. Ei bine, chiar nu stiam. Stiam ca imi doresc altfel de experienta fata de primele 2(care au fost la stat cu bune si rele, cu mici traume), ca voiam sa incerc sa nasc cum simt, sa fie cat mai aproape de natural. Multa lume ma intreba daca vreau acasa si le ziceam ca nu-mi pot asuma asta, ca nu e doar viata mea in joc si ca nu sunt pregatita sufleteste sa fac asta, desi le admiram pe cele care facusera asta. 

La inceputul sarcinii hotarasem cu sotul sa plecam in Suedia, la prietena mea, de care v-am povestit aici, convinsa ca acolo imi vor asculta dorintele si ca putem incerca un sistem civilizat. Cine stie? Poate ne placea si ramaneam acolo. Am si mers acolo...ar trebui sa va povestesc odata cum a fost! Din pacate sotul a prins niste proiecte pe care voia sa le faca si atrunci am decis ca nu e momentul sa plecam acum. Si am inceput sa ma intreb unde as putea, in tara noastra, sa nasc asa cum vreau... Stiam de Isis la Constanta si de Eva la Brasov, iar la Bucuresti, la particular, mi se parea prohibitiv pretul plus ca experientele erau impartite si in continuare rata cezarienelor ma speria. 

Am mers sa vorbesc cu Irina Popescu de la Naste cum simti, pentru ca o stiam in tema, si ne-am intins la vorba si a ramas ca speram sa nasc la mare sau la munte, daca bebe asteapta ca tati sa termine treaba (finalul ultimului lui proiect era in perioada in care trebuia sa nasc), iar ea va incerca sa-mi fie alaturi, daca nu e in concediu. Am hotarat ca, daca totul in aceasta sarcina a fost la dorinta micului dragon, atunci voi lasa si nasterea sa fie la latitudinea lui. Ah! De 1 mai am mers la munte si am vizitat spitalul Eva si am cunoscut-o pe Ditta Depner, o mamica sufletista implicata in programul Nastere blanda, si pe domnul director, dr Aurel Ionel un tip simpatic si relaxat. Totul imi facuse o impresie foarte buna si tindeam sa merg acolo. Apoi tati a venit sa ne spuna ca in iulie e posibil sa aiba un proiect la mare si atunci iar am schimbat macazul si am zis ca mergem la mare...Va dati seama ca bunicii erau un pic crizati?! ;). Ideea e ca eu eram in 38 de saptamani si inca nu stiam unde nasc...in schimb aveam muulta activitate. Intrati in saptamana 39 am schimbat din nou directia pentru ca proiectul de la mare se amana, asa ca am zis ca daca ajungem pana vineri pe 6.07 mergem la Brasov. Tati in schimb a facut un efort si si-a luat liber si joi si iata-ne facand bagaje sa plecam la munte. Bunicii au fost iar speriati ca "Daca nasti pe drum??". Ei bine n-am nascut si joi seara eram la matusa mea de la Sf Gheorghe, Covasna. Asta dupa o vizita la spital unde am fost controlata si mi s-a zis ca mai dureaza cateva zile. Am semnat si contractul si mi s-a dat Planul de nastere de completat. 

Eram extrem de relaxata si am zis sa ne bucuram de timpul ramas sa ne bucuram de vacanta. Asa ca vineri am mers in Parc Aventura ca sa-l distram pe Lilu care voia sa se catere. 

 Si a fost super incantat iar noi l-am sustinut pe langa.

 Apoi copiii s-au plimbat cu tati cu barca, iar eu vorbeam cu prietenele care ma sunau sa afle daca am nascut,odihnindu-mi picioarele umflate pe iarba. Am mancat si am plecat sa ne odihnim. Piticii au cazut la datorie in masina, iar eu am odihnit burtoiul in leaganul unei prietene.

Glumeam cu sotul pe drum ca 07.07 suna bine si ca poate nasc sambata. 

Si bebe dragon a inteles si noaptea pe la 2.30 au inceput contractii mai dureroase. Nimic de speriat dar se simteau. La 4.30 erau deja pe la 5 minute, iar la 6 am reusit sa dau de Irina si mi-a zis ca pleaca spre mine. La 6.30 l-am trezit pe sot si la 7 am plecat la Brasov. La 7.30 intram in spital. Era o super liniste, nimeni in receptie... M-am asezat pe canapeaua de acolo si am asteptat sa vina cineva. A aparut o domnisoara asistenta foarte draguta si zambitoare si i-am zis ca am venit sa nasc la ei. Aceasta a zis ca revine imediat. Am mai asteptat 5 minute si a venit sa ne conduca. Pe drum ne-a anuntat ca din pacate salonul vizitat in mai este ocupat de o mamica ce nascuse cu o zi inainte, asa ca ne conduce in altul. Numai bine m-a ajutat sa ma hotarasc daca vreau in apa sau nu pentru ca m-a condus in cel dedicat nasterii in apa. A venit un doctor sa ma controleze, aveam 6 cm dilatatie, si m-au lasat impreuna cu sotul si ne-au zis ca pentru orice avem nevoi asistenta si moasa sunt pe hol. Durerile au fost acceptabile si m-a ajutat mult apa, dar am stat si intinsa pentru ca voiam sa ajunga Irina. La 10 cand a ajuns ea dilatatia mea era tot pe acolo... Pana la 10 au mai intrat la mine doctorita pediatru, o doamna foarte calda si intelegatoare, care a discutat cu mine planul de nasteri si toate dorintele mele si domnul director care a discutat restul aspectelor. M-a rugat frumos, daca vreau, sa accept si doctorul lor, care era de garda, la expulzie.

De aici tot ce pot sa mai povestesc este ca durerile s-au intetit destul de mult si de unde eu ma laudam ca la Lilu nu am urlat, aici am urlat, mai ales ca mi-am dat seama ca imi mai elibera din durere. Durerea s-a simtit destul de tare la sfarsit. In apa nu am reusit sa imping cum trebuie, asa ca am ajuns tot pe patul ginecologic sa imping, iar domnul dr m-a ajutat si el la expulzie pentru ca bebe dragon era cu adevarat maret si a venit pe lume la 12.40 cu nu mai putin de 4,190kg. A fost greu si a durut, dar faptul ca de o parte era sotul meu, de o parte Irina mi-a dat foarte multa putere. Cordonul a fost taiat de tati dupa ce a incetat sa pulseze, bebe a fost masurat acolo si infasat si tati l-a tinut pana dr a cusut ruptura naturala provocata de urias. Bebe nu a fost despartit de noi nici macar o secunda si a ajuns sa suga in prima ora de la nastere. 

La ora 14 eram mutata in salon si il trimiteam pe tati sa ne aduca de mancare. O doamna asistenta de la pediatrie a venit sa se prezinte si sa ne spuna ca ne va ajuta cu spalatul bebelusului si cu orice avem nevoie. Am asigurat-o ca la al treilea copil nu mai e necesar ajutorul ei. In cele 2 zile in care am stat acolo am fost vizitata de doctori si am fost intrebata de cum ma simt si daca e totul in regula. Nu m-a chemat nimeni la control in alta sala, nu am stat la rand cu alte cateva mame si nu am fost controlata cu usa deschisa in laturi, fara pic de intimitate. Doctorii care au vazut bebelusul nu au incercat sa-mi tina vreo prelegere de ce nu vaccinez copilul acum (am specificat ca-l voi vaccina dupa 6 luni) si m-au incurajat sa-l alaptez la cerere, pentru ca este un copil mare care va cere mai des de mancare. Am fost vizitata si de domnul director care voia sa se asigure inca odata daca totul este bine si ce ar mai trebui facut ca sa fiu pe deplin multumita. La externare mi-au adus ei foile de externare si un chestionar in care sa zic parerea mea despre serviciile prestate. Acum am sa scriu si aici ce am zis acolo: este prima oara intr-un spital in care m-am simtit respectata, nu m-am simtit in niciun fel de judecata pentru alegerile mele, angajatii s-au purtat exemplar, faptul ca au cerut voie inclusiv sa ia sange din cordon pentru depistarea grupei de sange mi-a dat de inteles ca tot ce vreau eu conteaza pentru ei. Au fost si puncte mai slabe pe care le-am si scris, puncte care pentru alte mamici probabil nu conteaza, dar eu am vrut sa fiu sincera pana la capat. Le voi enumera si aici, ca sa fiti pregatite daca mergeti acolo. Cada era prafuita si a trebuit sa chemam noi asistenta sa o curete, iar dupa parerea mea cred ca se putea stradui mai mult, mancarea este destul de ok dar dimineata intalniti sunca presata si iaurt Danone, chestii care eu nu le mai consum de ceva timp si ultima, care cred ca s-a si rezolvat pana astazi, aerul conditionat abia era montat iar in salon erau 30 de grade si muncitori la geam in timpul saptamanii..

Una peste alta nasterea a fost chiar blanda pentru mine, iar eu am fost atat de insufletita incat nu am mai simtit nicio durere, desi la primele 2 nasteri eram ca si lovita de tren 3 zile dupa aia si inca 2 saptamani cu dureri mari de la epiziotomie. 

Si ca sa va conving va zic doar ca luni cand am iesit din spital am mai mers o tura la Parc Aventura pentru Lilu si apoi am mers si cu parintii mei sa mancam in Poiana Brasov,

 iar marti eram la Lacul Sfanta Ana, cei mari in apa cu tati si noi la umbra.

 Miercuri am ajuns acasa satisfacuti si impliniti cu totii.

Concluzia mea este ca merita! Nu stiu cum este la alte spitale particulare, dar aici am fost tratata asa cum trebuie sa fii tratat! Mi s-au ascultat toate dorintele, nu am fost luata peste picior, nu am fost taiata fara motiv, nu mi s-a facut niciun tratament fara sa mi se explice despre ce e vorba, nu s-a urcat nimeni pe burta mea (la Lilu erau 2 asistente pe mine si impingeam sub amenintarea ca daca nu iese trecem la cezariana), nu a venit nicio asistenta imediat dupa cu o punga de ghiata si cu sfatul "Vezi sa nu adormi ca o sa mori!", am avut parte de cel mai bun suport din partea sotului si a Irinei care mi-a fost alaturi si de mare ajutor, am fost intrebata si s-a tinut cont de parerea mea. A! Am aflat ca exista si consultant in alaptare, o doamna foarte prietenoasa si implicata. Nu am apelat la ea ca nu mai era cazul dar pentru mamele la primul copil este foarte important! Si mai important este sa mergeti acolo cu lectiile facute si sigure pe voi si pe cerintele voastre. Nimeni nu va va schimba optiunile, daca nu este cazul!

 Le multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi si celor care au reusit sa faca posibil acest program. Sper din inima ca in curand sa existe mai multi medici si mai multe spitale care sa fie deschise spre astfel de tratamente, sper ca intr-o zi asta sa fie normalitatea si nu exceptia! 

Nasterea.. o poveste de dragoste

Povestea de mai jos este scrisa de Ioana, una din cele mai bune prietene pe care o iubesc nespus si pe care o cunosc de mai bine de 15 ani. Si ca sa va dati seama cum schimba maternitatea o femeie trebuie sa va povestesc un pic despre ea. Pe Ioana am cunoscut-o cand era clasa a9a si eu a 11a. Nu puteai sa nu o observi pentru ca era o tipa tunsa periuta cu multi cercei in ureche. S-a intamplat apoi ca atunci cand ea a venit la Bucuresti la facultate sa stam foarte aproape si sa ajungem nedespartite uneori (se intampla sa vina pana la mine sa ia ceva si sa plece dupa o saptamana ;)). Apoi viata ne-a mai indepartat si nu pot sa nu spun reactia ei cand i-am spus ca voi avea un copil, ca voi naste natural si voi alapta: "Fata suntem niste vaci!!" :D. Asta venea nu cu rautate dinspre fata de multinationala, bine infipta in job, cu casa si viitor. La un moment dat aflu ca e plecata in tari mai calde si ca e insarcinata, in perioada in care eram si eu insarcinata a doua oara si datorita internetului am reluat legaturile stranse. Anul trecut cand a venit in tara si a stat la mine vreo cateva saptamani era deja insarcinata din nou si isi alapta in continuare fata de 1 an si cateva luni. Ce m-a frapat pe mine a fost fericirea si implinirea ei si relaxarea cu care a stat in tara mai bine de 2 luni fara sa faca un control, in conditiile unei sarcini gemelare. A nascut frumos asa cum si-a dorit si asta pentru ca intr-o tara ca Suedia se poate. Si pentru ca m-am lungit prea mult va las cu minunata ei poveste:

Dupa nasterea primei mele fetite, Ever Harmoni, la chiar cateva minute imi amintesc cu claritate, senzatia de fericire atat de completa si gandul ca voi naste din nou. Eu insami fiind sora mai mare si crescand ca fratii si cu varul meu din partea mamei, era inadmisibila imaginea ca superba fetita pe care o tineam la piept sa fie singura la parinti. Exclus.

Si asa au trecut lunile, alaptam cu o deosebita placere si dependenta de starea de calm care mi-o aducea alaptatul atat mie cat si bebelusei. Ma gandeam la o a doua sarcina bucuroasa ca aveam deja o experienta frumoasa cu prima si ma gandeam atat de sigura pe mine cum voi pluti efectiv 9 luni numai deasupra norilor de griji si frici avute prima data, cunoscandu-mi mult mai bine de data asta corpul si reactiile in timpul sarcinii. Eram in extaz de fericire cand am ramas din nou insarcinata.

Fiind vorba de o crestere in numar, ne gandeam deja la un schimb de domiciliu, si de peisaj.. chiar radicala. Nu m-am grabit deloc sa ma duc la niciun fel de control medical, vroiam sa o fac cand ne asezam in noul cuib.. si peste toate astea, ma simteam excelent. Nu atat de sprintena, avand nevoie de mai multe ore de somn si avand idei culinare cel putin originale as putea spune azi. ( nuci cu mere, croisantul cu unt il adoram si nu ma mai saturam, calamari, si carneee.. dupa care in mod normal ma lipsesc aproape complet. )

Eram dupa calculele mele, in saptamina 20 cand ma programasem sa merg la ecografia care se face in jurul acestui termen. Decisem cu sotul ca pentru pastrarea secretului sexului, caci la prima sarcina stiusem si simteam sa facem altfel de data asta. Mofturi evident, dar care trebuiesc bineinteles respectate. Doar astea alcatuiesc placerile vietii…

Si poftim supriza! Dubla bineinteles! Sarcina era doar de aproximativ 12 saptamini, dar burtica maricica pentru ca acomoda doi bebei. Gemeni fraternali.

EIII adio! la ‘stiu eu’ tot ce se intampla cu mine si cu a doua sarcina, adio incredere din partea familiei ca stiu eu mai bine ce simt.. ca de! De data asta sunt 2, nu unul. J dar recunosc ca nu m-a parasit niciodata sentimentul acela de siguranta absoluta inexplicabil si imposibil de justificat prin vorbe.. chiar si cu sarcina dubla, am plutit 9 luni, cu fetita mea de mana, impingand caruciorul ei, pe terenurile de joaca, in autobuzele aglomerate din Bucuresti, in care culmea, alte femei erau cele care gaseau atat de inadmisibil sa imi faca loc pentru carucior, unde mai pui la socoteala pentru a ma aseza, claxoane pe trecerile de pietoni, masini parcate pe trotoar a caror soferi nu se uita pe unde dau cu spatele si asa mai departe.. dar nu am tolerat niciun fel de nesimtire, mai mult ca niciodata in viata mea ardeam de curaj, nu am lasat pe nimeni sa ma insulte, sa ma judece.. Am ras la orice comentariu de prost gust si raspundeam cu drag la vorbe ca ‘ ce mila imi e de tine cu doi’, corectand cu cel mai fericit zambet pe buze ca vom fi chiar 3!!! Si ma bucur ca destule persoane au reusit sa se molipseasca de veselia care o simteam. Departe de mine sa imi plang de mila sau chiar sa acept mila, m-am considerat binecuvantata de iubire cu darul de a aduce pe lume, doua fiinte de data asta. Am petrecut mult timp cu familia, cu prieteni dragi din copilarie, la randul lor parinti, am stat la mama acasa la tara, unde am adorat simplitatea si traiul mai aproape de natura, am mers mai tot timpul in picioarele goale, am ascultat muzica in fiecare zi, nu am lasat pe nimeni sa ma prost dispuna, si nu am facut niciun fel de plan. Imi ziceam ca o sa rezolvam toate ce vor aparea cand o sa apara, si asa am facut. Si asa facem si in prezent.

La capitolul nastere, vroiam clar naturala!!!! Fara absolut niciun fel de substanta medicala.. am avut si doua carti cu care efectiv m-am hipnotizat si care am zis ca le pastrez zestre pentru fetele mele si sora mea si oricine le-ar dori sa le consulte ( acestea sunt Hypnobirthing de Marie F. Mongan si Ina May's guide to childbirth, autoare Ina May Gaskin) si clar ma vedeam nascand acasa in cada, la lumina luminarilor. O placere deosebita am avut sa vad ca ziarele vuiau de o ‘nebuna’ romanca care nascuse acasa. Cateva saptamini mai tarziu o cunosteam personal pe ‘ nebuna ‘, si o admiram sincer, si vorbind de cateva ori, am simtit cum parca am schimbat mai mult decat niste povesti despre nasteri, am simtit un schimb de energie invizibila care avea loc intre doua mame care stiau deja ca nasterea este un act de dragoste, un act intim, o uniune a corpului si a mintii, o experienta de trait in cel mai natural mod posibil.

Dar, cazul meu era dublu.. cand mi s –a rupt apa intr-o zi de luni, in jur de 8 ceasuri ale diminetii, la inceputul a celei de a 39-a saptamina de sarcina, m-am gandit calm ca voi naste azi, si cum mereu las lucruri pe ultima suta de metrii ( toata viata am fost asa, de la teme facute in pauza pana la bagaje facute aproape in aeroport) m-am gandit sa spal lucrusoarele cumparate pentru gemeni, cu detergentul special fara parfum.. (poftim de ce imi ardea mie!!!!).. asa ca am pornit masina de spalat, timp in care m-am gandit sa ma relaxez in cada.. m-am desfatat in apa nu prea fierbinte, luminari, muzica extrem de lenta.. fiind in apa, nu simteam nici un fel de durere, ba chiar din cand in cand imi mai aduceam aminte ca mi se rupsese apa.. dar relaxarea care ma cuprinse chiar alunga acest fapt real facandu-ma chiar sa ma gandesc ca poate m-am inselat.. ( imi vine si mie sa rad cand scriu acum, dar chiar asa s-a intamplat)

Se trezeste sotul. Eram tot in cada. Ii spun ca banuiesc ca mi s-a rupt apa acum o ora si ceva… dragelor, raiul in care ma desfatam s-a evaporate pur si simplu cand panica atat de departe de mine, il cuprinde pe iubitul meu sot. Acuzatii gen ca EL nu are timp sa se pregateasca. ( rad cu lacrimi ) sincer aveam de lasat macar fetita la o prietena care tocmai atunci se intampla sa fie foarte ocupata si ne cerea noua sa aducem fetita la ea, total nu in drumul spre spital. PANICA se declanseaza. Eu nu pot lua parte la asa ceva pentru ca ridicandu-ma din apa imi dau seama ca nu pot merge. Contractiile erau deja foarte puternice.. si ma suparasem ca nu voi avea timp sa usuc lucrusoarele bebeilor.. ma imbrac.. decidem sa mergem cu totii la spital.. respir adanc si ajut contractile.. nu ma impotrivesc deloc. In taxi. Barbat la volan, extrem de panicat, pilota parca un avion pentru ca… ZBURAM!!!. Sunam la mama.. ‘suntem in drum spre spital’ gata.. se da sfoara in tara.. simt fiecare emotie a lor mei care intr-un mod ciudat ma calmeaza si mai mult..

10.30 ajungem la spital.. control. 7cm dilatatia . ‘sunteti in travaliu’ sunt dusa in scaunul cu rotile in sala de nasteri. Fiind cu sarcina gemelara sunt anuntata ca in sala alaturi de mine vor asista doi doctori cateva asistente, moasa, care ma bucuram sa o cunosc de la ultima ecografie, si ceva studenti, medici in devenire. Cer sa am laptoul cu mine ca sa am muzica. Simt nevoia sa ma misc si o fac.. contractile sunt lungi, si puternice dar mult mai putin dureroase cand ma misc in voia lor. Astfel totul devine un dans. Si o placere incredibila. Refuz pitocina, provocatoare de contractii pentru ca eram deja in contractii si ma simteam foarte stapina pe situatie. Doctorita imi spune ca este spre binele meu, eu o asigur ca nu e cazul. Doctorita paraseste sala. Moasa ma ajuta sa nasc natural.

13:23 micuta (2800g) Leona Love vine pe lume si 40 minute mai tarziu, dupa alt set de contractii si rupere de apa, mai maricel (3700g) si voinicel, il iau in brate pe Tiger Will. Rupere de perineu zero, dar la o a doua nastere e de asteptat sa nu existe. Sunt euforica, rad, plang, si nu pot adormi, sunt pe skype cu familia si prietene iubite.. radiez cu minunile langa mine.

Am alaptat imediat, si am fost invatata cum sa ii alaptez pe amandoi in tandem. Bebeii nu au luat in greutate in spital, au scazut ceva mai mult de 10% din greutatea avuta la nastere, moment in care m-am vazut asaltata de panica ‘ lapte praf ACUM!’ am refuzat complet, am primit explicatiile statistice ale medicului, ca fiind doi, ca tinand cont de scaderea in greutate, trebuie sa intervina. Am considerat sa il ajut pe doctorul aflat in impas si sa ii sugerez sa incurajeze mamele sa alapteze exclusiv si sa imbunatateasca considerabil mancarea adusa tinerelor mame, pentru a porni si mari lactatia. In plus am cerut externarea. Vroiam sa ma simt acasa, fetita mea sa isi cunosca surioara si fratiorul, sotul meu sa ma alinte si ma imi gateasca. Si sa alaptez linistita. Asa am facut, cu promisiunea data doctorului ca vom reveni la spital in 2 zile pentru a-i cantari. Micutii, mult mai rasfatati acasa, reusesc sa nu mai scada in greutate ba chiar sa puna impresionantele greutati de 30 si 40 de grame. De data asta vorbesc cu o asistenta-moasa care are numai cuvinte de lauda si ma asigura ca sunt o mama incredibila si asemeni si copiii. Incep sa plang. De bucurie evident. Dar ce bine mi-au prins acele vorbe in acel moment.

Astazi Leona si Tiger doar ce au sarbatorit impreuna asa cum o sa o faca tota viata, ziua lor de nastere.. primul an de viata!

Inca sunt alaptati.

Oriunde va decideti sa nasteti, dragi viitoare mamici, nu lasati pe nimeni sa decida pentru voi, aveti incredere in corpul vostru si instinctul de mama, pentru ca ele sunt in voi si va vor ajuta, ascultati sfaturi dar nu acceptati daca nu vi se potrivesc. Radeti intotdeauna, de voi insiva, de vorbe, de situatii, de tot.. Creati si traiti-va propria si unica voastra experienta.. Traiti-va viata voastra nu a altora. Alaptati copiii, este cel mai slubim gest de afectiune pentru amandoi, este o comunicare fara gres intre mama si prunc.

Undeva in mine traieste convingerea ca lumea a devenit mai buna cu acesti copii adusi pe lume, ca si eu la randul meu am devenit un om mai bun.

Multa dragoste si armonie.

I.M.

Nu pot sa mai spun decat ca o iubesc enorm pe aceasta mamica si ca sper ca postarea aceasta sa ajute moral viitoarele mamici.

Cu drag,

Nicoleta, mami de Lilu, Tesa si viitor bebe3.

Love generation!

Pentru ca la postarea trecuta voiam sa postez acest filmulet dar internetul de la munte nu m-a lasat il pun acum! Enjoy! :)
http://www.youtube.com/watch?v=BGBxCK2j5qQ

3 la 33

Da! Este ziua mea! Fac 33 de ani desi sincer nu ma simt nici de 23, decat poate cand raman teapana de spate :P. Viata mea este frumoasa si plina si ocupata. Astazi am realizat ca sunt fericita, chiar daca multa lume se uita ciudat daca le spun ca muncesc de acasa, ca am stat sa-mi cresc cei doi copii, ca fac dulceata sau bentite desi am terminat o facultate si as putea avea o "functie", ca incerc sa-i ajut cat pot de mult pe cei din jurul meu chiar daca acestia nu mi-o cer personal, dar daca pot, ajut, ca voi fi mama de 3 (trei) copii. Da SUNT FERICITA! Si nimic din ce am facut pana la aceasta varsta nu regret, chiar daca recunosc ca ultima parte, cea surpriza, cu bebe 3 ce urmeaza sa vina in vara, a fost un soc si pentru mine si mi-a trebuit o perioada pana sa accept situatia. Dar am reusit datorita sotului meu iubit, datorita prietenelor descoperite cu Facebook-ul mult blamat, care mie mi-a adus in viata reala, dar si cea virtuala, niste persoane minunate care m-au incurajat, mi-au fost alaturi (chiar daca unele sunt la mii de km distanta) si datorita exemplelor de mame de 3 sau mai multi copii care sunt extraordinare si pe care le-am admirat atat de mult incat probabil Dumnezeu s-a gandit sa-mi de ocazia si mie sa ajung ca ele (unele dintre ele sunt sicategoria prietenelor).
Astazi am fost coplesita de multitudinea de mesaje primite si vreau pe aceasta cale sa multumesc tuturor celor aproape 200 de persoane care mi-au transmis un mesaj! Energiile voastre pozitive mi-au facut ziua frumoasa si recunosc ca astazi, dupa mult timp, mi-a placut de ziua mea, zi care de obicei ma intrista! Ah! Si sa nu uit sa multumesc pentru ziua minunata si familiei mele dragi care mi-a fost alaturi azi si pentru tortul delicios facut de Corina!
Va multumesc tuturor celor care ma faceti sa ma simt implinita si fericita!
Cu drag, mami de Lilu si Tesa!