Au trecut deja 3 saptamani de la eveniment! Nici nu-mi vine sa cred! Si cum am fost rugata sa va povestesc, am sa o fac desi recunosc ca nu sunt o mare scriitoare. Va fi o poveste lunga si reala, fara multe detalii descriptive despre nasterea in sine!
Daca ma intreba cineva, acum o luna, " Unde nasti?" eu raspundeam " Nu stiu!" :). Si facea ochii mari si intreba cum se poate sa nu stiu in saptamana 38 unde nasc. Ei bine, chiar nu stiam. Stiam ca imi doresc altfel de experienta fata de primele 2(care au fost la stat cu bune si rele, cu mici traume), ca voiam sa incerc sa nasc cum simt, sa fie cat mai aproape de natural. Multa lume ma intreba daca vreau acasa si le ziceam ca nu-mi pot asuma asta, ca nu e doar viata mea in joc si ca nu sunt pregatita sufleteste sa fac asta, desi le admiram pe cele care facusera asta.
La inceputul sarcinii hotarasem cu sotul sa plecam in Suedia, la prietena mea, de care v-am povestit aici, convinsa ca acolo imi vor asculta dorintele si ca putem incerca un sistem civilizat. Cine stie? Poate ne placea si ramaneam acolo. Am si mers acolo...ar trebui sa va povestesc odata cum a fost! Din pacate sotul a prins niste proiecte pe care voia sa le faca si atrunci am decis ca nu e momentul sa plecam acum. Si am inceput sa ma intreb unde as putea, in tara noastra, sa nasc asa cum vreau... Stiam de Isis la Constanta si de Eva la Brasov, iar la Bucuresti, la particular, mi se parea prohibitiv pretul plus ca experientele erau impartite si in continuare rata cezarienelor ma speria.
Am mers sa vorbesc cu Irina Popescu de la Naste cum simti, pentru ca o stiam in tema, si ne-am intins la vorba si a ramas ca speram sa nasc la mare sau la munte, daca bebe asteapta ca tati sa termine treaba (finalul ultimului lui proiect era in perioada in care trebuia sa nasc), iar ea va incerca sa-mi fie alaturi, daca nu e in concediu. Am hotarat ca, daca totul in aceasta sarcina a fost la dorinta micului dragon, atunci voi lasa si nasterea sa fie la latitudinea lui. Ah! De 1 mai am mers la munte si am vizitat spitalul Eva si am cunoscut-o pe Ditta Depner, o mamica sufletista implicata in programul Nastere blanda, si pe domnul director, dr Aurel Ionel un tip simpatic si relaxat. Totul imi facuse o impresie foarte buna si tindeam sa merg acolo. Apoi tati a venit sa ne spuna ca in iulie e posibil sa aiba un proiect la mare si atunci iar am schimbat macazul si am zis ca mergem la mare...Va dati seama ca bunicii erau un pic crizati?! ;). Ideea e ca eu eram in 38 de saptamani si inca nu stiam unde nasc...in schimb aveam muulta activitate. Intrati in saptamana 39 am schimbat din nou directia pentru ca proiectul de la mare se amana, asa ca am zis ca daca ajungem pana vineri pe 6.07 mergem la Brasov. Tati in schimb a facut un efort si si-a luat liber si joi si iata-ne facand bagaje sa plecam la munte. Bunicii au fost iar speriati ca "Daca nasti pe drum??". Ei bine n-am nascut si joi seara eram la matusa mea de la Sf Gheorghe, Covasna. Asta dupa o vizita la spital unde am fost controlata si mi s-a zis ca mai dureaza cateva zile. Am semnat si contractul si mi s-a dat Planul de nastere de completat.
Eram extrem de relaxata si am zis sa ne bucuram de timpul ramas sa ne bucuram de vacanta. Asa ca vineri am mers in Parc Aventura ca sa-l distram pe Lilu care voia sa se catere.
Si a fost super incantat iar noi l-am sustinut pe langa.
Apoi copiii s-au plimbat cu tati cu barca, iar eu vorbeam cu prietenele care ma sunau sa afle daca am nascut,odihnindu-mi picioarele umflate pe iarba. Am mancat si am plecat sa ne odihnim. Piticii au cazut la datorie in masina, iar eu am odihnit burtoiul in leaganul unei prietene.
Glumeam cu sotul pe drum ca 07.07 suna bine si ca poate nasc sambata.
Si bebe dragon a inteles si noaptea pe la 2.30 au inceput contractii mai dureroase. Nimic de speriat dar se simteau. La 4.30 erau deja pe la 5 minute, iar la 6 am reusit sa dau de Irina si mi-a zis ca pleaca spre mine. La 6.30 l-am trezit pe sot si la 7 am plecat la Brasov. La 7.30 intram in spital. Era o super liniste, nimeni in receptie... M-am asezat pe canapeaua de acolo si am asteptat sa vina cineva. A aparut o domnisoara asistenta foarte draguta si zambitoare si i-am zis ca am venit sa nasc la ei. Aceasta a zis ca revine imediat. Am mai asteptat 5 minute si a venit sa ne conduca. Pe drum ne-a anuntat ca din pacate salonul vizitat in mai este ocupat de o mamica ce nascuse cu o zi inainte, asa ca ne conduce in altul. Numai bine m-a ajutat sa ma hotarasc daca vreau in apa sau nu pentru ca m-a condus in cel dedicat nasterii in apa. A venit un doctor sa ma controleze, aveam 6 cm dilatatie, si m-au lasat impreuna cu sotul si ne-au zis ca pentru orice avem nevoi asistenta si moasa sunt pe hol. Durerile au fost acceptabile si m-a ajutat mult apa, dar am stat si intinsa pentru ca voiam sa ajunga Irina. La 10 cand a ajuns ea dilatatia mea era tot pe acolo... Pana la 10 au mai intrat la mine doctorita pediatru, o doamna foarte calda si intelegatoare, care a discutat cu mine planul de nasteri si toate dorintele mele si domnul director care a discutat restul aspectelor. M-a rugat frumos, daca vreau, sa accept si doctorul lor, care era de garda, la expulzie.
De aici tot ce pot sa mai povestesc este ca durerile s-au intetit destul de mult si de unde eu ma laudam ca la Lilu nu am urlat, aici am urlat, mai ales ca mi-am dat seama ca imi mai elibera din durere. Durerea s-a simtit destul de tare la sfarsit. In apa nu am reusit sa imping cum trebuie, asa ca am ajuns tot pe patul ginecologic sa imping, iar domnul dr m-a ajutat si el la expulzie pentru ca bebe dragon era cu adevarat maret si a venit pe lume la 12.40 cu nu mai putin de 4,190kg. A fost greu si a durut, dar faptul ca de o parte era sotul meu, de o parte Irina mi-a dat foarte multa putere. Cordonul a fost taiat de tati dupa ce a incetat sa pulseze, bebe a fost masurat acolo si infasat si tati l-a tinut pana dr a cusut ruptura naturala provocata de urias. Bebe nu a fost despartit de noi nici macar o secunda si a ajuns sa suga in prima ora de la nastere.
La ora 14 eram mutata in salon si il trimiteam pe tati sa ne aduca de mancare. O doamna asistenta de la pediatrie a venit sa se prezinte si sa ne spuna ca ne va ajuta cu spalatul bebelusului si cu orice avem nevoie. Am asigurat-o ca la al treilea copil nu mai e necesar ajutorul ei. In cele 2 zile in care am stat acolo am fost vizitata de doctori si am fost intrebata de cum ma simt si daca e totul in regula. Nu m-a chemat nimeni la control in alta sala, nu am stat la rand cu alte cateva mame si nu am fost controlata cu usa deschisa in laturi, fara pic de intimitate. Doctorii care au vazut bebelusul nu au incercat sa-mi tina vreo prelegere de ce nu vaccinez copilul acum (am specificat ca-l voi vaccina dupa 6 luni) si m-au incurajat sa-l alaptez la cerere, pentru ca este un copil mare care va cere mai des de mancare. Am fost vizitata si de domnul director care voia sa se asigure inca odata daca totul este bine si ce ar mai trebui facut ca sa fiu pe deplin multumita. La externare mi-au adus ei foile de externare si un chestionar in care sa zic parerea mea despre serviciile prestate. Acum am sa scriu si aici ce am zis acolo: este prima oara intr-un spital in care m-am simtit respectata, nu m-am simtit in niciun fel de judecata pentru alegerile mele, angajatii s-au purtat exemplar, faptul ca au cerut voie inclusiv sa ia sange din cordon pentru depistarea grupei de sange mi-a dat de inteles ca tot ce vreau eu conteaza pentru ei. Au fost si puncte mai slabe pe care le-am si scris, puncte care pentru alte mamici probabil nu conteaza, dar eu am vrut sa fiu sincera pana la capat. Le voi enumera si aici, ca sa fiti pregatite daca mergeti acolo. Cada era prafuita si a trebuit sa chemam noi asistenta sa o curete, iar dupa parerea mea cred ca se putea stradui mai mult, mancarea este destul de ok dar dimineata intalniti sunca presata si iaurt Danone, chestii care eu nu le mai consum de ceva timp si ultima, care cred ca s-a si rezolvat pana astazi, aerul conditionat abia era montat iar in salon erau 30 de grade si muncitori la geam in timpul saptamanii..
Una peste alta nasterea a fost chiar blanda pentru mine, iar eu am fost atat de insufletita incat nu am mai simtit nicio durere, desi la primele 2 nasteri eram ca si lovita de tren 3 zile dupa aia si inca 2 saptamani cu dureri mari de la epiziotomie.
Si ca sa va conving va zic doar ca luni cand am iesit din spital am mai mers o tura la Parc Aventura pentru Lilu si apoi am mers si cu parintii mei sa mancam in Poiana Brasov,
iar marti eram la Lacul Sfanta Ana, cei mari in apa cu tati si noi la umbra.
Miercuri am ajuns acasa satisfacuti si impliniti cu totii.
Concluzia mea este ca merita! Nu stiu cum este la alte spitale particulare, dar aici am fost tratata asa cum trebuie sa fii tratat! Mi s-au ascultat toate dorintele, nu am fost luata peste picior, nu am fost taiata fara motiv, nu mi s-a facut niciun tratament fara sa mi se explice despre ce e vorba, nu s-a urcat nimeni pe burta mea (la Lilu erau 2 asistente pe mine si impingeam sub amenintarea ca daca nu iese trecem la cezariana), nu a venit nicio asistenta imediat dupa cu o punga de ghiata si cu sfatul "Vezi sa nu adormi ca o sa mori!", am avut parte de cel mai bun suport din partea sotului si a Irinei care mi-a fost alaturi si de mare ajutor, am fost intrebata si s-a tinut cont de parerea mea. A! Am aflat ca exista si consultant in alaptare, o doamna foarte prietenoasa si implicata. Nu am apelat la ea ca nu mai era cazul dar pentru mamele la primul copil este foarte important! Si mai important este sa mergeti acolo cu lectiile facute si sigure pe voi si pe cerintele voastre. Nimeni nu va va schimba optiunile, daca nu este cazul!
Le multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi si celor care au reusit sa faca posibil acest program. Sper din inima ca in curand sa existe mai multi medici si mai multe spitale care sa fie deschise spre astfel de tratamente, sper ca intr-o zi asta sa fie normalitatea si nu exceptia!
