" Sport pentru copiii cu epilepsie
Dacă sunteţi pasionaţi de zumba, kangoo jumps
sau spinning, weekendul acesta puteţi să alegeţi să faceţi aerobic în beneficiul
copiilor cu epilepsii rare din România. Un maraton sportiv cu intrare liberă va
avea loc sâmbătă, 6 octombrie, în Parcul Herăstrău, pe durata a aproximativ
cinci ore.
La evenimentul organizat de Asociaţia pentru
Dravet şi alte Epilepsii Rare, unii dintre cei mai cunoscuţi instructori de la
cluburile de fitness din Bucureşti îi vor antrena pe participanţi pe Pajiştea
Pescăruş. Pe lângă activităţile deja menţionate, vor mai fi clase de kempo,
rebound şi port de bras, dar şi muzică live. Mai mulţi artişti, printre care şi formaţia Alb Negru, vor susţine
recitaluri şi discursuri de susţinere a familiilor afectate.
De asemenea, evenimentul va include şi un
mini-maraton, cu jocuri şi ateliere pentru copii, dar şi un bazar cu obiecte
handmade mov - culoarea simbol a luptei împotriva epilepsiei.
Reprezentanţii asociaţiei vor povesti despre
proiectele pe care le au pentru a susţine familiile afectate de forme rare de
epilepsie, cum ar fi creşterea accesului la medicaţia specifică şi compensarea
acesteia, precum şi creşterea gradului de cunoaştere a bolii, astfel încât
copiii bolnavi să poată fi diagnosticaţi şi trataţi corect.
Sindromul Dravet este una dintre cele mai rare
forme de epilepsie. Debutează în primul an de viaţă, afectează aproximativ unul
din 20.000 de copii şi este incurabil. În afară de crizele epileptice extrem de
greu de controlat, este însoţită de cele mai multe ori de diferite alte
manifestări - tulburări de dezvoltare, întârzieri în achiziţia limbajului,
instabilitate la mers.
Cauza asociaţiei va fi susţinută
şi în cadrul Maratonului Internaţional al Bucureştiului, care se desfăşoară
duminică, de o echipă de peste 200 de alergători din partea firmei de audit şi
consultanţă PwC România. Printre aceştia se numără angajaţi şi parteneri ai PwC
România, dar şi prieteni, copii ai angajaţilor şi clienţi invitaţi să alerge la
cele cinci probe ale competiţiei (proba de maraton, cea de semi-maraton, proba
de ştafetă, cursa populară de 4 kilometri şi cursa rezervată copiilor).
„Copiii Dravet sunt supuşi
unui maraton de crize epileptice, iar lupta lor pentru viaţă este mereu contra
cronometru. O criză se poate declanşa în orice moment, zi sau noapte. Tocmai de
aceea, am ales să asociem această luptă a noastră cu sportul, simbolul vieţii
sănătoase... exact ceea ce ne dorim noi!”, a declarat Adela Chirică, preşedintele
Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare."
Daca vreti sa va inscrieti gasiti un formular aici.
Dupa cum vedeti va fi un eveniment frumos si puteti ajuta cumparand lucruri de la bazar. Gasiti acolo si cateva bentite si pantaloni Lilutesa. Si va pun niste fotografii sa le vedeti, chiar daca nu am avut puterea sa fac fotografii artistice.
Inspiratia a fost fluturasul mov din logo-ul asociatiei pe care il vedeti si in afisul de mai jos! Daca va plac si daca vreti sa ajutati faceti o plimbare maine in Herastrau si treceti pe acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu